Laurentiu a abordat un subiect extrem de interesant intr-unul din posturile lui. Unul la care sincer m-am gandit si eu intr-una din serile trecute cand ma pieptanam tacticos si mi-am amintit de unul dintre pasajele mele preferate dintr-o carte atat de draga mie, ‘Fratii Karamazov’. Nu mai tin minte cu exactitate pasajul, dar mi-a ramas intiparita atat de bine ideea in minte. Era vorba despre unul dintre personajele principale [Ivan, daca nu ma insel] care si-a dat seama la un moment dat ca ceva anume il irita, dar nu-si putea da seama care este de fapt acel lucru. Stia doar ca acel ceva il face sa reactioneze intr-un anumit fel, dar nu stia exact ce e acel ceva. M-am identificat foarte bine cu situatia aceasta, pentru ca mi se intampla deseori sa ma simt iritata fara motiv [aparent!]. Dar adevarul e ca intotdeauna exista un motiv, doar ca uneori nu e la suprafata, ci in subconstientul nostru. Nu ma refer bine-nteles la situatiile in care stim clar care e problema sau ce ne deranjeaza, ci la situatiile in care o anumita stare de indispozitie sau o reactie la un anumit lucru ne ia prin surprindere.

Nu vi s-a intamplat niciodata sa reactionati in mod neasteptat la ceva sau sa va treziti din senin ca sunteti indispusi dar nu puteti identifica motivul real al indispozitiei? Si asta nu rezulta dintr-o lipsa de cunoastere a propriei persoane, ci din lucruri care stau ascunse in subconstientul nostru si pe care nu le realizam decat in momentul in care ies la iveala pe neasteptate. Si chiar cred cu tarie ca exista o sumedenie de astfel de lucruri acumulate in subconstientul nostru de-a lungul timpului, poate intamplari din copilarie sau situatii carora nu le dam importanta sau care credem ca nu ne-ar putea afecta in vreun fel… dar adevarul e ca orice lucru cu care intram in contact ne afecteaza mai mult sau mai putin, mai mult sau mai putin inconstient… si fiecare din aceste lucruri se aduna in subconstient si ies la suprafata cand situatia o “cere”… Pentru ca, asa cum se spune, “Nestiute sunt caile Domnului”, si nestiute sunt si caile mintii noastre. Tocmai de aceea ar fi bine, cum zicea si Laurentiu, sa ne inconjuram de lucruri pozitive [pe cat posibil, evident!] pentru a ne asigura ca rezultatul subconstientului nostru este unul bun [deoarece lucrurile rele sunte cele care ne iau prin surprindere in modul in care reactionam, si nu cele bune!].